16 tipuri de personalitate: care e al tău? Tabel și test

Patru litere care ar trebui să spună cum gândești, cum decizi și cu cine te înțelegi. Cât din asta ține?

Când McCarley și Carskadon au pus în 1983 aceiași oameni să completeze chestionarul din nou, după cinci săptămâni, aproape jumătate au primit un cod diferit la cel puțin o literă. Și totuși cele 16 tipuri de personalitate au rămas cel mai răspândit limbaj prin care oamenii își descriu diferențele.

De unde vin cele 16 tipuri

Baza a pus-o psihiatrul elvețian Carl Gustav Jung în cartea Tipuri psihologice, apărută în 1921. A descris acolo două atitudini, extraversiunea și introversiunea, și patru funcții: gândirea, sentimentul, senzația și intuiția. Le-a gândit ca pe un limbaj pentru diferențe, nu ca pe un set de sertare.

Pe teoria lui au construit Katharine Briggs și fiica ei, Isabel Myers, un chestionar publicat în 1962; a patra dimensiune, judecată și percepție, este adaosul lor. Abrevierea MBTI aparține unui chestionar comercial anume și este marcă înregistrată, în timp ce tipologia celor șaisprezece tipuri o folosesc zeci de instrumente, inclusiv testul de aici, cu întrebări proprii.

Cele patru dimensiuni din care se compune codul

Fiecare dimensiune este o scală, nu un întrerupător. Cei mai mulți oameni stau undeva la mijloc și doar înclină spre un capăt, așa că rezultatul nu arată doar litera, ci și cât de puternică e preferința. Diferența dintre 90 la 10 și 52 la 48 e uriașă, deși în cod arată identic.

Ioana și Andrei lucrează la același proiect, în același birou comun și stau la capete diferite pe fiecare dintre cele patru dimensiuni.

Extraversiune și introversiune (E/I)

Prima dimensiune nu spune cine e sociabil, ci de unde vine energia și unde se duce. Preferința pentru extraversiune înseamnă că energia vine din exterior: oameni, vorbit cu voce tare, agitație. Introversiunea înseamnă că exteriorul o consumă, chiar și când e plăcut.

După o ședință de două ore, Ioana trece pe la bucătărie și mai rezolvă două lucruri cu colegii. Andrei închide ușa și tace douăzeci de minute, ca să poată continua.

Simțuri și intuiție (S/N)

A doua dimensiune întreabă ce observi mai întâi. Preferința pentru simțuri merge spre concret: fapte, detalii, lucruri care au mai funcționat o dată. Intuiția merge spre tipare și spre ce ar putea ieși din situație. Nu e vorba de inteligență, ci de locul din care pornește gândirea.

Sarcina sună așa: „pregătește materialul pentru produsul nou”. Ioana deschide cifrele de anul trecut. Andrei pornește de la întrebarea unde ajunge piața peste trei ani și caută cifrele după aceea.

Gândire și sentiment (T/F)

A treia dimensiune descrie după ce criteriu decizi. Preferința pentru gândire pune pe primul loc criteriile impersonale: ce e logic și ce rezistă la verificare. Preferința pentru sentiment pune pe primul loc efectul asupra oamenilor. Amândouă sunt raționale, iar cuvântul sentiment nu înseamnă emotiv.

Echipa trebuie să returneze jumătate dintr-o lucrare începută și cineva trebuie să anunțe asta. Andrei scrie ce nu s-a terminat și de ce, apoi trimite fără ocolișuri. Ioana caută douăzeci de minute o formulare după care doi oameni din echipă să nu se simtă vinovați. Tu pe care mesaj l-ai trimite?

Judecată și percepție (J/P)

Ultima dimensiune, cea adăugată de Briggs și Myers, ține de felul în care abordezi lumea din jur. Preferința pentru judecată înseamnă nevoia de a închide subiectele, de a avea un plan. Percepția înseamnă a aduna informații și a amâna decizia. Cu ordinea din casă are o legătură slabă.

Ioana are itinerarul concediului gata în martie, Andrei cumpără biletul cu zece zile înainte, iar amândoi se întorc mulțumiți.

Toate cele 16 tipuri într-un tabel

Numele tipurilor sunt un ajutor de memorie, nu un diagnostic: niciun Strateg nu are patent pe strategie și niciun Artist pe buna dispoziție. Grupele adună tipurile care împart literele din mijloc.

Pe cei patru Analitici îi leagă interesul pentru sisteme: întreabă de ce e așa înainte să întrebe pe cine deranjează. Diplomații pun întrebări la fel de abstracte, dar prin oameni și prin valori.

Pilonii țin lucrurile în funcțiune și nu agreează regulile schimbate din mers; procesele din școli și din firme sunt scrise exact pentru ei. Cutezătorii trăiesc în prezent și dau tot ce au acolo unde planul a picat.

Cifrele despre frecvența tipurilor provin dintr-un singur loc: manualul chestionarului original (Myers, McCaulley, Quenk și Hammer, 1998), măsurat pe un eșantion american. Acolo tipurile cu S și J în cod ies împreună la aproape jumătate dintre oameni, iar INFJ la sub 2%. Pentru România nu există date reprezentative, așa că orice procent rămâne o comparație orientativă.

Cum îți afli tipul

Primul drum e să completezi un test: durează câteva minute și dă patru litere, plus un număr la fiecare dimensiune, din care vezi cât de departe de mijloc stai. Capcana e că se poate răspunde după ideal: cine completează întrebările din rolul pe care îl joacă la muncă primește tipul acelui rol.

Al doilea: citești descrierile și cauți în care te recunoști. Ca supliment merge excelent; luat singur, duce la alegerea măgulitoare. Bertram Forer a dat în 1949 aceeași descriere vagă la 39 de studenți, a prezentat-o drept rezultatul lor personal, iar ei au dat descrierii nota 4,26 din 5 pentru exactitate.

A treia cale trece prin funcțiile cognitive, adică prin felul în care cele patru litere se desfac în opt moduri de a percepe și de a decide. E laborioasă, dar explică cel mai bine de ce doi oameni cu același cod se poartă diferit.

În practică merge cel mai bine combinația: pornești de la un test, citești două profiluri învecinate și alegi după amintiri concrete. Vrei să știi care dintre cele 16 tipuri îți iese și cât de pronunțată e de fapt preferința ta? Testul celor 16 tipuri de personalitate are 60 de întrebări, ia 8-10 minute și arată la fiecare dimensiune raportul în procente.

Ce spune tipul și ce nu spune

Cel mai bine tipologia funcționează ca limbaj. În clipa în care știi că un coleg are nevoie de cifre înainte de decizie, iar tu ai nevoie să vezi pe cine atinge decizia, diferența dintre voi nu mai e o chestiune de caracter, ci una de procedeu.

În carieră, tipul spune ceva despre forma muncii, nu despre conținutul ei. Nu îți spune dacă să intri în sănătate sau în IT, ci câtă structură îți trebuie, dacă suporți un birou comun și ce te golește până seara. Domeniul se alege după interese, cum arată ghidul despre cum să îți alegi cariera.

Despre capacitatea de a rezolva probleme codul nu spune nimic; asta se măsoară altfel, iar ce înseamnă un scor obișnuit explică ghidul despre IQ-ul mediu.

Limita cea mai serioasă e chiar granița dintre categorii: codul te pune într-un sertar sau în celălalt și când stai la 51 la 49, iar la o nouă completare treci lejer dincolo. Big Five (OCEAN) evită problema, pentru că nu dă categorii, ci cinci scale continue.

McCrae și Costa au arătat în 1989 că patru dintre dimensiunile tipologiei se suprapun peste patru dintre cele cinci trăsături. A cincea, înclinația spre neliniște emoțională, lipsește din cele patru litere.

Unde tipul nu are ce căuta: la selecția de personal, pentru că instrumentul nu e construit pentru așa ceva, și nici în discuțiile despre sănătatea mintală, pentru că tipologia nu măsoară anxietatea sau stabilitatea. Și mai ales nu în scuze: propoziția „sunt P, deci întârzii” descrie o înclinație, nu o soartă.